Skip to main content
Spumant

Spumant

By 11 octombrie 2018octombrie 11th, 2021No Comments

Vin spumant înseamnă un produs:

(a) obținut prin fermentație alcoolică primară sau secundară:

– din struguri proaspeți,

– din must de struguri sau

– din vin;

(b) care, la deschiderea recipientului, degajă dioxid de carbon provenit exclusiv din fermentație;

(c) care, conservat la o temperatură de 20 °C în recipiente închise, prezintă o suprapresiune de minimum 3 bari din cauza dioxidului de carbon în soluție și

(d) pentru care titrul alcoolic total al producțiilor de vin de bază destinate preparării sale nu trebuie să fie mai mic de 8,5 % vol.

Baza juridică:

Regulamentul (UE) nr. 1308/17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole, anexa VII Definițiile, denumirile și denumirile comerciale ale produselor menționate la articolul 78, partea a II-a Categorii de produse viticole, pct. 4. Vinul spumant

Normele metodologice de aplicare a Legii viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole nr. 164/2015 aprobate prin HG nr. 512/2016, anexa nr. 3: Definiții privind produsele și subprodusele vitivinicole lit. (A) Categorii de produse vinicole, pct. 4. Vinul spumant.

 

Vin spumant de calitate înseamnă un produs:

(a) obținut prin fermentație alcoolică primară sau secundară:

— din struguri proaspeți,

— din must de struguri sau

— din vin;

(b) care, la deschiderea recipientului, degajă dioxid de carbon provenit exclusiv din fermentație;

(c) care, conservat la o temperatură de 20 °C în recipiente închise, prezintă o suprapresiune de minimum 3,5 bari din cauza dioxidului de carbon în soluție și

(d) pentru care titrul alcoolic total al producțiilor de vin de bază destinate preparării sale nu trebuie să fie mai mic de 9 % vol.

Baza juridică:

Regulamentul (UE) nr. 1308/17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole, anexa VII Definițiile, denumirile și denumirile comerciale ale produselor menționate la articolul 78, partea a II-a Categorii de produse viticole, pct. 5. Vinul spumant de calitate

Normele metodologice de aplicare a Legii viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole nr. 164/2015 aprobate prin HG nr. 512/2016, anexa nr. 3: Definiții privind produsele și subprodusele vitivinicole lit. (A) Categorii de produse vinicole, pct. 5. Vinul spumant de calitate.

 

Vinuri spumante de calitate de tip aromat înseamnă vinurile spumante de calitate:

(a) care sunt obținute prin utilizarea exclusivă, la alcătuirea producției de vin de bază, a mustului de struguri sau a mustului de struguri parțial fermentat, care provine din anumite soiuri de struguri de vinificație incluse pe o listă ce urmează a fi întocmită de Comisie prin intermediul unor acte delegate în temeiul articolului 75 alineatul (2).

Vinurile spumante de calitate de tip aromat produse în mod tradițional prin utilizarea vinurilor la alcătuirea producției de vin de bază sunt stabilite de Comisie prin intermediul unor acte delegate în temeiul articolului 75 alineatul (2);

(b) care, conservat la o temperatură de 20 °C în recipiente închise, prezintă o suprapresiune de minimum 3 bari din cauza dioxidului de carbon în soluție;

(c) al căror titru alcoolic dobândit nu poate fi mai mic de 6 % vol. și

(d) al căror titru alcoolic total nu poate fi mai mic de 10 % vol.

Baza juridică:

Regulamentul (UE) nr. 1308/17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole, anexa VII Definițiile, denumirile și denumirile comerciale ale produselor menționate la articolul 78, partea a II-a Categorii de produse viticole, pct. 6. Vinul spumant de calitate de tip aromat

Normele metodologice de aplicare a Legii viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole nr. 164/2015 aprobate prin HG nr. 512/2016, anexa nr. 3: Definiții privind produsele și subprodusele vitivinicole lit. (A) Categorii de produse vinicole, pct. 6. Vinul spumant de calitate de tip aromat.

Lasă un răspuns

error: Acest continut este protejat la copiere!