A iordăni[1] are 3 înțelesuri în dicționarul de specialitate[2]:
– a umbla cu iordanul (botezul) și a stropi cu aghiazmă (apă sfințită).
– a lovi cu bulgări de zăpadă la Sf. Ion.
– a petrece mâncând și bând vin în ziua de Bobotează.
Iordănitorul este flăcăul care umblă cu iordanul (iordănește).
Iordănitul băieților
Conform tradiţiei, în seara ajunului Sfântului Ion, iordănitorii, organizați în cete, se strâng la o casă alegându-și șeful și petrecând aici câteva ore bune. În ceata iordănitorilor intră băieții mai mari de 15 ani. Pentru a fi primit în ceată fiecare băiat trebuie să fie sănătos tot anul.
Şeful cetei îl închipuie, cel mai adesea, pe preotul din sat, de la care iau o căldăruşă cu aghiasmă de la Bobotează.
Înspre miezul nopţii, iordănitorii iau casele la rând şi, cântând troparul Botezului, stropesc cu aghiazmă şi ridică de trei ori în sus pe toţi cei întâlniţi, urându-le sănătate, să trăiască mulţi ani şi să le fie de bine.
De multe ori, tinerii din drumul lor sunt ridicaţi pe braţe şi duşi cu forţa la râu sau la lac sub ameninţarea că-i aruncă în apă. Aceştia oferă un dar pentru a se răscumpăra.
Udarea cu apă se face deoarece se consideră că în această noapte, la cântatul cocoşilor, se sfinţesc toate apele. Motivaţia tradiţională a acestui obicei rezidă în credinţa generalizată potrivit căreia cei udaţi acum vor fi sănătoşi tot anul. Oamenii care nu primesc ceata iordănitorilor nu au scăpare fiind udaţi a doua zi la ieşirea din biserică.
Tatăl îşi duce în această zi toate odraslele la râu şi le toarnă trei găleţi de apă în cap. De același tratament se bucură din partea soțului și nevasta măritată de curând.
Uneori, capul familiei cerea preotului să-i dea un iordănitor cu care să se ia la trântă, existând credinţa că astfel Sfântul Ion îl ajuta pe gospodar să-şi sporească puterile.
Iordănitul femeilor
Ziua de 7 ianuarie, numită în trecut Ziua/Tontoroiul femeilor sau a babelor, iar mai nou Cumetria femeilor, este o petrecere zgomotoasă a femeilor căsătorite, în special tinere, care păstrează amintirea manifestărilor specifice cultului zeului Dionis (dansuri frenetice și extaz mistic) inclusiv în cetățile antice de la Marea Neagra (Calatis, Histria, Tomis). În calendarul cetății Calatis, pe ruinele căreia s-a ridicat Mangalia de astazi, o luna a anului era dedicata lui Dionis, zeu al vegetatiei, viței de vie și bețiilor rituale, dovadă că acesta făcea parte din panteonul local.
Cultul său, atât de răspândit în antichitate încât a tins să devina o religie universală cu care creștinismul a avut serios de luptat, supraviețuiește astăzi la români sub forma obiceiului Iordănitul femeilor.
Femeile merg din casă în casă cu o căldare plină cu apă, stropind oamenii cu busuioc, parodiind astfel umblatul preotului cu botezul, lucru strict interzis de biserică, dar practicat cu perseverenţă sute de ani.
În unele sate, ceata femeilor căsătorite primește în rândurile sale, printr-o ceremonie speciala, tinerele neveste căsătorite în anul încheiat. Acestea sunt udate cu apă din fântână sau dintr-un râu.
Toate femeile se adună în noaptea dinspre Sfântul Ion în cete de 10-30 de persoane la una dintre ele sau la crâșma satului şi fac chefuri şi jocuri fără bărbaţi. Aceste petreceri sunt cunoscute sub denumirea de cumetrie sau tontoroiul femeilor.
Ele sunt obligate să vină la petrecere cu mâncare (ouă, făină, carne), băutura urmând a fi cumpărată. De băutură se mai făcea rost şi de la cei întâlniţi pe drum care, pentru a scăpa de udat şi de aruncatul în sus, promiteau orice.
După ce mâncau și beau din belșug spunând că se iordănesc (sinonim pentru beție), cântau, jucau, chiuiau, ieșeau pe drum unde înșfăcau bărbații ieșiți întâmplător în calea lor, îi ridicau și îi duceau cu forța la râu sau la un lac sub amenințarea că-i aruncă în apă. Aceștia se răscumpără cu un dar, de obicei cu o vadră (10 litri) de vin. Ca să scape dau ce li se cere.
Se urcă pe o grapă trasă pe rând de alte femei, merg prin case și stropesc cu apă pe cei întâlniți, fac tot felul de năzdrăvănii. Acum, la Tontoroiul Femeilor, cunoscutele norme de bună-cuviință ale satului tradițional erau abolite, iar excesele de băutură și petreceri peste măsură tolerate. În această zi, femeile se consideră mai tari și cu mai multe drepturi decat bărbații. Lasă toate obligațiile de soție și mamă în seama soacrelor și chiar a bărbaților, chefuiesc și se distrează între ele fără sa dea cuiva socoteală.
La aceste petreceri nu este permisă prezența bărbaților. Aceștia nu au voie să le facă nicio observație chiar dacă în această zi sunt lăsați flămânzi.
Elementele petrecerii mai sunt păstrate şi astăzi de femeile din comuna Pantelimon, de lângă Bucureşti. Din păcate, aceste petreceri degenerează astăzi în adevărate beţii şi orgii alimentare, aniversarea zilei onomastice nemaiavând aproape nimic sfânt.
Notă: în realizarea acestui articol am preluat informații din aceste surse:
http://www.traditionalromanesc.ro
https://www.facebook.com/notes/obiceiuri-si-traditii-populare