În 1711, Petru I, țarul Rusiei, se pregătea de război cu Imperiul Otoman. Sâmbătă, 24 iunie, a trecut Prutul și a sosit la Iași. Era prima vizită a unui țar pe pământ românesc. A doua zi, Dimitrie Cantemir a dat o masă mare în cinstea țarului, cinstind oaspeții cu vin de Cotnari și vin cu pelin, băuturi cu care a impresionat oaspeții.
Trei zile mai târziu, miercuri 28 iunie, țarul invită pe Dimitrie Cantemir și pe 15 boieri aleși de domnitor la un banchet dat în ajunul zilei sale onomastice, de sfinții Petru și Pavel.
Se vehiculează ipoteza că în această zi românii au luat cunoștință pentru prima dată cu șampania.
Oare așa să fie?
Ion M. Pușcă a afirmat că românii ar fi luat cunoștință cu minunata licoare realizată de dom Pérignon datorită țarului Petru I.[1] În susținerea acestei afirmații este citat cronicarul Ion Neculce (1672-1745).
Am consultat mai multe versiuni ale textului scris de cronicar. Cea mai veche este reprodusă de Mihail Kogălniceanu, în prima ediție tipărită în perioada 1845-1852[2].
În perioada 1872-1874 tipărește la București o nouă ediție, cu caractere latine. El menționează că este vorba de reproducerea unei versiuni originale pe care o deține[3].
O altă versiune consultată a fost cea din seria Patrimoniu care a reprodus ediția critică din 1982 a lui Gabriel Ștrempel[4]. Nu chiar în ultimul rând, am consultat și o cronică copiată a lui Ioasaf Luca, nepot al cronicarului, datată cel mai probabil la 1766[5]. Cum nu sunt diferențe esențiale între aceste versiuni, o să fac referire la versiunea din ediția a doua a lui M. Kogălniceanu, fiind prima scrisă cu caractere latine.
Și era într’o Miercurĭ, în postŭ; și aŭ măncatŭ toțĭ carne pentru libovul Împĕratuluĭ creștinescŭ, și ĭ-aŭ cinstitŭ Împĕratulŭ prea bine și frumosŭ, și maĭ pre urmă ne aŭ închinatŭ singurŭ Împĕratulŭ cu nisce vinŭ a luĭ de la Françujĭ, care îndată cum aŭ bĕutŭ cum aŭ mărmuritŭ toțĭ de bețĭ, bândŭ de acelŭ vinŭ; și n’aŭ maĭ sciutŭ cum aŭ dormitŭ într’acea nópte și Domnulŭ și boĭeriĭ.[6]
După cum se poate observa, în acest text nu se amintește de dom Pérignon și nici măcar de șampanie.
Un alt cărturar al vremii, Nicolae Costin, menționează banchetul dat de Petru I:
Éră Iunie in 28 de ḑile, Mercurĭ, aŭ făcutŭ masă mare și Petru Împĕratul, de aŭ cinstitŭ pe Dumitrașco Vodă și pre toțĭ boĭeriĭ țereĭ; și acolo s’aŭ iscălitŭ boĭeriĭ de aŭ priimitŭ Domnŭ vecĭnicŭ pe Dumitrașco Vodă și pe seminția luĭ. Éră măcarŭ că aŭ fostŭ postulŭ luĭ sfetii Apostolŭ Petru, cu toțiĭ aŭ mâncatŭ carne; și mare benchetŭ aŭ făcutŭ tótă ḑiua aceea; și acolo aŭ masŭ; éră peste nóptea aceea n’aŭ scăpatŭ fŏră pagubă maĭ nicĭ unŭ boĭerŭ, și nefuratŭ de Moskalĭ; cuĭ pistóle, cuĭ rafturĭ, cuĭ epângele nice boĭerŭ, nice slugă. Decĭ, apoĭ, Împĕratul totŭ acolo aŭ făcutŭ și Sân-Petrul.[7]
Se poate observa că Nicolae Costin a făcut o referire generală la banchetul dat în onoarea țarului, fără a menționa vreo băutură.
Și, totuși, unii autori insistă cu afirmația că atunci s-a consumat șampanie, deși Ion Neculce nu menționează așa ceva în cronica lui.
Scena beției cu șampanie, de pildă, la care se dedau, în premieră, boierii moldoveni în compania nobililor ruși, înaintea bătăliei de la Stănilești (1711), este elocventă în acest sens. Mai ales că scriitorul – Ion Neculce pre numele lui – menționează că, neobișnuiți cu șampania, vârtoșii aristocrați moldoveni au adormit;[8]
În pagini de roman lucrurile au stat un pic diferit:
Trecând Nistrul în fruntea armatei sale pătrunde într-un ținut fără sfârșit de nisipuri arzătoare, brăzdat de văi cenușii. Taberele sunt ridicate pe malul Prutului, pentru odihnă, dar și pentru aniversarea bătăliei de la Poltava. Ekaterina gustă și ea din vinul de Tokay. Zece zile mai târziu, în seara zilei de 7 iulie 1711, se produce un adevărat dezastru.[9]
Nu doar că nu este vorba de șampanie, dar nici măcar nu e vorba de un vin francez. E mai greu de înțeles de ce, Henri Troyat, emigrat din Rusia în Franța, în 1917, a ales să înlocuiască în roman vinurile țării adoptive cu vinul de Tokay.
Indiferent la ce sursă ne-am raporta, se poate spune clar că băutura consumată la acel banchet nu era șampanie (și cu atât mai puțin cea realizată de dom Pérignon). Afirmația lui Ion M. Pușcă este mai degrabă o speculație pentru că niciun cronicar nu face referire explicită la un vin efervescent.
Să analizăm situația și dintr-o altă perspectivă.
Vinul efervescent intră timid pe piața franțuzească în ultimii ai secolului al XVII-lea ca o modă venită din Anglia pentru a amuza generația tânără, dar nu este sigur că e vorba despre șampanie.[10] Prima mențiune sigură este din 1711 și apare într-o comandă a mareșalului Montesquiou dată lui Adam Bertin du Rocheret, un comisionar din Épernay.[11] Abia în 1718 se vorbește de o răspândire rapidă a producției de vin spumant în Champagne,[12] deci după incursiunea lui Petru I în Moldova.
În baza deciziei Consiliului Regal din 25 mai 1728 se autoriza transportarea în coșuri de 50 sau de 100 de sticle, iar exportul era, în special, spre Anglia.[13] Până atunci, comerțul cu astfel de vinuri era în zona gri. Oricum, nu există nicio dovadă că la vremea respectivă se exporta șampanie în Rusia.
Să vedem ce distanță ar fi putut parcurge transportul de șampanie până a ajuns la Iași. Să presupunem că șampania ar fi ajuns la acea vreme (pe mare sau pe uscat) în Rusia. La cât de sensibile erau sticlele, ar fi fost ele transportate pe o distanță așa de mare? Să revedem itinerariul țarului în acel an până a ajuns la Iași: Sankt-Petersburg – Moscova – Luk – Iaroslav – Soroca – Iași. Acest drum are o lungime de 2.830 km și la vremea aceea, se-nțelege, nu era drum asfaltat. Cum ar fi putut rezista aceste sticle de șampanie?
Să presupunem că țarul ar fi comandat șampania direct de la dom Pérignon, de la Hautevilles, ca să-i fie aduse la Luk (sic!). Sunt peste 1.600 km pe drumuri de țară cum erau atunci. Iar de aici, urmând drumul menționat până la Iași, mai sunt aproape 1.000 km. Deci, 2.600 km. Întrebarea anterioară este valabilă și în acest caz.
Țarul a ajuns la o nuntă leșească la Iaroslav. La cât de mare consumator de băuturi alcoolice era el (Europa-l știa din 1697 când a participat „incognito” în Marea Ambasadă) cel mai probabil ar fi terminat șampania la acea nuntă, dacă nu cumva mai devreme. Să-l fi apreciat așa de mult pe Dimitrie Cantemir ca să păstreze câteva sticle pentru momentul întâlnirii cu el la Iași? Să fim serioși.
Poate ar fi util să amintesc faptul că Petru I a vizitat Franța abia în 1717, iar atunci a consumat la curtea regală 6 sortimente de vin. Nicidecum șampanie. Poate din acest an să fi început importul de șampanie în Rusia.[14]
În concluzie, cred că sunt suficiente argumente pentru a abandona această ipoteză.
[1] Ion M. Pușcă, Băuturi spumante în gospodărie, Colecția Caleidoscop, nr. 181, Editura Ceres, București, 1988, p. 22
[2] Michail Kogălniceanu, Letopisițile Țării Moldovii, prima edițiune, tomu II, Letopisițul Vornicului Ioan Neculce (1662-1743), La Kantora Foaiei Sătești, Iași, 1845, p. 352
[3] Michail Kogălniceanu, Cronicele României séŭ Letopisețele Moldaviei și Valahiei, , a doua edițiune, tomul I, Imprimeria Națională, C.N. Rădulescu, Bucuresci, 1872, p. XVIII, nota 3)
[4] Ion Neculce, Letopisețul Țării Moldovei, seria Patrimoniu, Editura Minerva, București, 1986, p. 243
[5] Ion Neculce, Cronica copiată de Ioasif Luca, Editura Știința, Chișinău, 1993, p. 181
[6] Michail Kogălniceanu, Cronicele României séŭ Letopisețele Moldaviei și Valahiei, a doua edițiune, tomu II, Imprimeria Națională, C.N. Rădulescu, Bucuresci, 1872, p. 319
[7] Michail Kogălniceanu, Cronicele României séŭ Letopisețele Moldaviei și Valahiei, a doua edițiune, tomu II, Imprimeria Națională, C.N. Rădulescu, Bucuresci, 1872, p. 103
[8] Răzvan Voncu, O istorie literară a vinului în România, Editura Curtea Veche, București, 1913, p. 10
[9] Henri Troyat, Petru cel Mare, Editura Humanitas, București, 1994, p. 163
[10] Jean-Robert Pitte, Istoria sticlei de vin, Editura Baroque Books & Arts, 2017, p. 91
[11] Benoît Musset, Vignobles de Champagne et vins mousseux. Histoire d‘un mariage de raison, 1650-1830, Editura Fayard, Paris, 2008, p. 61
[12] Jean Godinot, Manière de cultiver la vigne et de faire le vin en Champagne, Reims, libraire Barthélemy Multeau, 1718, p. 31
[13] Louis Latour, Vin de Bourgogne. Le parcours de la qualité, Editions de l Armancon, Precy-sous-Thil, 2012, Louis Latour, Vin de Bourgogne. Le Parcours de la Qualite. Ier Siecle-Xixe Siecle. Essai d’Oenologie Historique, Édition de l’Armançon, Precy-sous-Thil, 2012, p. 494
[14] Informație primită de la somelierul francez de origine rusă Valeria Tenison.