În Legea viei și vinului avem mai multe mențiuni tradiționale asociate cu denumirea de origine controlată sau cu indicația geografică.
Unele sunt în funcție de stadiul de maturare a strugurilor și de caracteristicile lor calitative la cules (art. 34):
– vin obținut din struguri culeși la maturitate deplină;
– vin obținut din struguri culeși târziu;
– vin obținut din struguri culeși la înnobilarea boabelor.
De asemenea, mai sunt alte trei mențiuni tradiționale (art. 38 alin. 2), dar legea nu ne mai spune care sunt criteriile de alegere:
– rezervă;
– vin de vinotecă;
– vin tânăr.
Surprinzător este că în legislație nu se definesc aceste mențiuni, deși ar fi trebuit. Nici în normele de aplicare a legii nici nu se pomenește de așa ceva. Și-atunci unde am putea găsi? Ne rămâne să căutăm în caietele de sarcini, deși niciun act normativ nu stabilește că definirea lor se face în acestea.
Dacă dăm o căutare prin aceste caiete de sarcini vom găsi în marea majoritate a cazurilor primele 3 mențiuni tradiționale, dar nu și definiția lor decât în rare cazuri.
Ultimele 3 mențiuni tradiționale le găsim definite, dar rar întâlnite pe etichete.
Să dăm o căutare prin aceste caiete de sarcini. Ce găsim?
DOC | CMD | CT | CIB | Rezervă | Vin de vinotecă | Vin tânăr |
Cotnari | 187 | 210 | 240 | 6/6 | 1/4 | 1 |
Iași | 187 | 210 | 240 | 6/6 | 1/4 | 1 |
Huși | da | da | da | 6/6 | 1/4 | 1 |
Bohotin | 187 | 220/213 | 240 | 6/6 | 1/4 | nu |
Iana | 187 | 220/213 | nu | 6/6 | 1/4 | nu |
Dealurile Bujorului | 187 | 204 | 220/213 | 6/6 | 1/4 | nu |
Nicorești | 187 | 220/213 | nu | 6/6 | 1/4 | nu |
Panciu | da | da | da | nu | nu | nu |
Odobești | da | da | da | nu | nu | nu |
Cotești | da | da | da | nu | nu | nu |
Dealu Mare | 187 | 202/213 | 240 | 6/6 | 1/4 | 1 |
Pietroasa | 187 | 213 | 240 | 6/6 | 1/4 | nu |
Ștefănești | 187 | 204 | 202/213 | 6/6 | 1/4 | nu |
Sâmburești | 187/204 | 220/213 | nu | 6/6 | 1/4 | 1 |
Drăgășani | 187/204 | 220 | 240 | da | da | da |
Banu Mărăcine | 187/204 | 220 | 240 | 6/6 | 1/4 | 1 |
Segarcea | 187/204 | 220 | 240 | 6/6 | 1/4 | 1 |
Mehedinți | 187/204 | 220 | 240 | 6/6 | 1/4 | 1 |
Sarica Niculițel | 187 | 210 | nu | 6/6 | 1/4 | 1 |
Babadag | 187 | 210 | nu | 6/6 | 1/4 | 1 |
Murfatlar | da | da | da | 6/6 | 1/4 | 1 |
Adamclisi | 196 | 220 | 240 | 6/6 | 1/4 | nu |
Oltina | 187/192/200 | 220/213 | nu | 6/6 | 1/4 | nu |
Însurăței | 187 | 220/213 | 240 | 6/6 | 1/4 | nu |
Banat | 187 | 204 | 220/213 | 6/6 | 1/4 | nu |
Recaș | 187 | 220/213 | nu | 6/6 | 1/4 | nu |
Miniș | 187/204 | 220/213 | 230 | 6/6 | 1/4 | nu |
Crișana | 170 | 187 | 220/213 | 6/6 | 1/4 | nu |
Lechința | 155 | 220 | nu | nu | nu | nu |
Târnave | 155 | 220 | 240 | 6/6 | 1/4 | 1 |
Alba Iulia | 155 | 220 | 240 | 6/6 | 1/4 | 1 |
Sebeș-Apold | 155 | 220 | 240 | 6/6 | 1/4 | 1 |
Aiud | 155 | 220 | 240 | nu | nu | nu |
La Rezervă este vorba de o maturare de minimum 6 luni în vase de stejar și o învechire-n sticlă de minimum 6 luni.
Vinul de vinotecă este maturat minimum un an în vase de stejar și învechit în sticlă minimum 4 ani.
Vinul tânăr este comercializat înainte de sfârșitul anului în care a fost produs.
La Panciu sunt prezentate ultimele 3 mențiuni tradiționale (de fapt, 7, altele decât cele din lege), dar nu sunt descrise condițiile/caracteristicile.
Legat de calitatea strugurilor la cules sunt diferențe de la o podgorie la alta, dar surprinzător este că în unele caiete de sarcini se precizează că pot exista pe etichetă, dar nu se menționează nivelul de zaharuri specifice pentru fiecare treaptă (Huși, Panciu, Odobești, Cotești, Murfatlar). În unele cazuri se pare că strugurii nu ajung la înobilarea boabelor (Iana, Nicorești, Sâmburești, Sarica Niculițel, Babadag, Oltina, Recaș, Lechința).
Mențiunile tradiționale specifice duratei de învechire prezintă diferențe de la o podgorie la alta. Unele nu fac referire la vinul tânăr (cel comercializat până la sfârșitul anului de producție). Astfel de situații găsim în podgoriile Bohotin, Iana, Dealurile Bujorului, Nicorești, Pietroasa, Ștefănești, Adamclisi, Oltina, Însurăței, Banat, Recaș, Miniș și Crișana. În caietul de sarcini Drăgășani sunt trecute, dar nu sunt descrise caracteristicile pentru fiecare categorie în parte, în alte caiete de sarcini autorii au vrut să fie șmecheri trecând niște mențiuni tradiționale diferite de prevederile legale (Panciu, Odobești și Cotești), iar la unele pur și simplu nu există (Lechința și Aiud).
Dacă ar fi să mă limitez doar la aceste observații ar fi suficient să spun că extemporalele date de marea majoritate a podgoriilor sunt varză, fără să obțină note de trecere.
Pe de altă parte, mențiunea tradițională rezervă am mai văzut-o pe câteva etichete, dar vin de vinotecă sau vin tânăr nu am văzut. Atunci, pentru ce autorii acestor caiete de sarcini le-au mai trecut?
Sesiunea de dezbatere este deschisă.