V-am spus de curând cât de generoși au fost cei de la Château de Bellet care au pus la dispoziție spațiul lor pentru comisia de jurizare de la Nisa. Le sunt recunoscător și mă înclin din respect față de gestul lor. Niște oameni absolut admirabili.
În ultima perioadă am un interes mai ridicat pentru vinurile din soiuri mai rar întâlnite și, la sugestia Iuliei Scavo, am luat în calcul și câteva vinuri de la acest producător.
Belet este o denumire de origine controlată (AOC aconimul din limba franceză) din care face parte și producătorul sus-menționat. Suprafața totală a viilor din care se obțin vinuri cu acest AOC este de aproape 70ha!!!
Château de Bellet deține 13 ha de vie cu 3 soiuri rare: Rolle (Vermentino) pentru vinuri albe, Braquet și Folle Noire.
În cazul de față avem un vin realizat 100% din soiul Braquet. Interesant vinul prin nasul particular pe care nu l-am întâlnit în forma asta la vinurile românești. Nasul are ceva care duce către trandafir, dar nu așa de pregnant ca la o Busuioacă de Bohotin. Are note florale mai degrabă de bujor si (îmi suflă Iulia) cu nuante de lemn dulce.
Aciditatea e destul de scăzută, fiind o caracteristică la Braquet. În schimb, textura îl diferențiază de alte vinuri dând impresia unui nivel mai ridicat de zaharuri, dar în realitate vinul are sub 3 g/l, conform caietului de sarcini.