Mărturisesc că am fost plăcut surprins de primirea acestui vin. E frumos și interesant să scrii despre soiurile românești de viță-de-vie, dar și mai frumos este să te bucuri de produsul finit din acestea.
Soiul Șarba, o mai spun încă o dată, este o încrucișare între Riesling italian și Muscat de Hamburg conform analizelor moleculare efectuate până acum. Statistic, se găsește plantat în mai multe județe, dar cel mai mult se găsește în Vrancea. În teorie, vrâncenii au 239 ha, dar în realitate se pare c-ar fi vreo 82 ha. La Crama Gîrboiu, Șarba este cultivată pe o suprafață de 17,53 ha fiind cel mai mare producător de struguri din acest soi. Se regăsește în gama Livia (monosoi), Epicentrum (cupaj cu Plăvaia), Tectonic (monosoi), Petite Helena (cupaj) și Bacanta (premium, monosoi).
Astăzi ne vom ocupa de cel din urmă vin.
Sticla de vin a sosit într-o cutie ușoară, dar bine finisată și frumos gravată. Răvașul are un aer retro, este o încercare de întoarcere în timp, pe vremea când oamenii își trimiteau scrisori, nu emailuri.
Sticla este una grea care ar fi taxată rău în cazul unui export peste „gârlă”. Dar în zona europeană o astfel de sticlă dă o notă de vin cu ștaif.
Eticheta are un aer de modernism, dar dacă aș întreba 100 de români ce reprezintă… nu știu câți ar găsi răspunsul corect. Un aspect pe care l-am constatat la foarte mulți producători este faptul că nu este suficient de bine scosă în evidență podgoria. Iar wine of Vrancea… hmmm, cred că îngroapă DOC-CMD Cotești. Ori, îmi pun întrebarea: pentru ce se mai plătește taxa de DOC?
Pe contraetichetă avem: lot 18 februarie 2020 (data îmbutelierii). Ne spune că vinul a fermentat pe drojdii, sur lie, și a fost maturat în baricuri de stejar franțuzesc. Din surse care au dorit să-și păstreze anonimatul (sic!) am aflat că fermentația a început în septembrie, apoi vinul a fost lăsat la maturat în aceleași baricuri în care a fermentat, timp în care i s-a făcut și un batonaj… pe cinste. Și cu mult efort. Pe la începutul lunii februarie a fost pritocit, apoi pus în bazin de inox să-și tragă sufletul, iar la data sus-menționată a fost pus la sticle.
Tehnologia asta, sur lie, presupune maturarea pe drojdiile descompuse. Acestea transferă în vin aminoacizi și săruri minerale care-i dau textură, complexitate și arome de pâine, de cocă, de panificație, de biscuit maximizând potențialul reductor.
Dacă tot acest proces are loc într-un baric atunci sunt create condițiile pe să apară și note vagi de vanilie, de mirodenii, în funcție de modul de prăjire a baricului.
Când am scos dopul de la această sticlă am făcut-o determinat de curiozitate, dar am avut și o temere gândindu-mă că a trecut prea puțin timp de la vinificarea lui până la momentul când a ajuns în sticlă. Timp în care a avut loc o fermentație, o maturare a vinului și tot ce înseamnă pentru a pregăti vinul de îmbuteliere. Plus că ar mai fi trebuit să las vinul minimum 2-3 luni de la îmbuteliere pentru ca vinul să scape de stresul acestei operațiuni. Dar, curiozitatea a fost mare.
Să începem…
În cazul de față, avem un vin cu o culoare galben pai, clar, puțin consistent. Are o intensitate olfactivă lejeră la început care se intensifică pe măsură ce-i crește temperatura. Se simt notele de flori albe (de lămâiță și de… corcoduș!)
Vinul are o aciditate debordantă, corp mediu, o mineralitate surprinzătoare și o complexitate de arome ieșind în evidență notele de fructe tropicale (mango, papaia, pomelo), piersici galbene și mere verzi. Toate într-un echilibru neverosimil pentru un vin așa de tânăr. Maturarea pe drojdii și batonajul a scos în evidență multe caracteristici frumoase dovedind că soiul are un potențial mult mai mare decât cel pe care poate l-am bănuit până acum.
Nu mă așteptam să fie suficient de așezat având în vedere data îmbutelierii și momentul degustării. Mie mi-a plăcut vinul așa cum este el acum. Îndrăznesc să sugerez, dacă se mai poate, chiar să mai stea o lună-două în baric. De asemenea, sunt curios cum ar fi ca fermentarea și batonajul să se facă în bazin de inox, iar maturarea să se facă în baric.
Este unul din vinurile care te înseamnă să-l cumperi la bax. De ce? Foarte probabil ca peste un an vinul să-și mai șlefuiască un pic aciditatea, să capete alte caracteristici, să capete finețe. Este incitant să compari vinul de-atunci cu cel băut la această dată.
Să mai spun că am degustat vinul pe parcursul unei săptămâni. Deși tentația (mare de tot) a fost să-l beau pur și simplu, m-am răsfățat cu cantități infinitezimale pe care le-aș putea numi și… meditative. Pentru că vinul acesta la așa ceva te îndeamnă.
Despre specificitatea soiului (ca să mă obișnuiesc cu terminologia școlii românești) nu vorbesc pentru că… nu o știu. Discutam deunăzi pe acest subiect cu doamna Arina Antoce și constatam că sunt atâtea variabile care pot influența forma finală a vinului încât este dificil de spus că un vin are specificitatea soiului x sau y. Cu-atât mai dificil este pentru mine să fac asta. Nu am avut la îndemână atât de multe vinuri obținute din acest soi ca să pot pretinde (mai mult sau mai puțin savant) că vinul acesta are caracteristicile soiului din care este obținut. Deci… pas!
În concluzie, o surpriză plăcută de care sper să se bucure cât mai mulți consumatori.