Etimologie: de la localitatea de origine a soiului, localitatea Somova, județul Tulcea.
Sinonime: Samoveanca[1],[2], Samohaica[3], [4], Samovianka, Samovjanka, Samokhaike,
Istoric: În lucrarea lui George N. Nicoleanu, Introduction á lʼAmpélographie roumaine, Imprimeria Dreptatea, Bucureşti, 1900, în capitolul Nomenclatura alfabetică a soiurilor aflate în România (am tradus în limba română), la p. 7, este menționat soiul Somoveanca având sinonimul Somohaică. În capitolul Repartizarea soiurilor pe județe, la p. 8, este menționat soiul Somoveancă, în județul Tulcea, iar soiul Samohaică în județul Olt. Cu alte cuvinte, am putea să credem și că ar putea fi soiuri diferite. În schimb, când sunt menționate soiurile existente în fiecare județ, atât în județul Olt, cât și în județul Tulcea soiul apare sub numele de Samohaică. Bulversant, nu-i așa?
Nu știu dacă erorile aparțin autorului sau editorului, dar este cert că există. La prima vedere, nu știm dacă soiul Somoveanca/Somoveancă are ca sinonim Samohaică/Somohaică sau sunt două soiuri distincte.
Ajungem la capitolul Clasificarea soiurilor, subcapitolul a) După culoare, la p. 13, unde găsim soiul Samohaică la soiuri albe. În schimb, soiul Somoveanca… nu este menționat nicăieri!!!
Continuăm căutările și ajungem la capitolul Descrierea ampelografică. Nici Somoveanca/Somoveancă, nici Samohaică/Somohaică nu sunt descrise în detaliu, dar sunt menționate separat (p. 55), primul în județul Tulcea, al doilea în județul Olt.
La capitolul Centre viticole și vinicole, subcapitolul d) Dobrogea este menționat soiul Somoveanca, în varianta albă!!! Deci, avem ca soi alb atât Samohaică, cât și Somoveanca. George Nicoleanu nu amintește absolut deloc de vreun soi roșu cu aceste nume.
Cum a ajuns Somoveanca de la culoarea albă menționată de G. Nicoleanu, la culoarea roșie menționată în baza de date VIVC?
Într-o primă descriere a soiului[5], autorii afirmă că soiul Samoveanca (Samohaică) are boabe de culoare cenușie-verzuie murdar, cu nuanțe slabe de roz fumuriu.
Câțiva ani mai târziu, autorii afirmă că soiul Samoveanca (Samohaică) are boabe de culoare cenușie-vineție, cu nuanță roz-fumurie.[6]
Deci, în 5 ani, soiul acesta a fost metamorfozat de către autori de la culoarea cenușie-verzuie, la culoarea cenușie-vineție, și de la nuanțe slabe de roz fumuriu, la nuanță roz-fumurie.
Dacă studiem strugurele din fotografie observăm că acesta are o culoare închisă care s-ar putea încadra, la modul general, fie la soiuri negre, fie la soiuri roșii. Impresia mea este (poate greșesc) că specialiștii nu s-au pus de acord când un soi poate fi considerat negru și când roșu, așa că nu considerăm că-i grav dacă este într-o categorie și nu în alta. În cazul de față, culoarea este mai degrabă vânătă, oarecum similară cu cea a Busuioacei de Bohotin, deci e mai apropiată de cea cenușie-vineție menționată ultima dată.
Să nu uităm, totuși, că George Nicoleanu făcea referire și la un soi alb despre care Gherasim Constantinescu nu amintește absolut deloc, nici măcar ca soi dispărut.
Aprofundez documentarea și ajung la lucrarea unui lingvist[7], nu a unui specialist în ampelografie, care face referire, printre altele, și la un chestionarul lingvistic realizat în perioada 1884-1892 de către Bogdan-Petriceicu Hasdeu[8]. Cum sunt descriși strugurii?
Varietate de struguri timpurii, autohtoni, dobrogeni, care are bobul sferic, pielița subțire, miezul zemos, de culoare cenușie-vineție, uneori albă.[9]
Și, uite-așa, vedem că, de fapt, sunt două soiuri, nu unul singur: Somoveancă albă, identificat la Niculițel, județul Tulcea, și Somoveancă cenușie, identificat la Sarichioi, județul Tulcea. Teoretic, când vedem că un soi este descris/menționat ca fiind cenușiu ne gândim că poate boabele sunt cam ca la Pinot gris sau poate Băbeasca gri. În realitate, așa cum am arătat mai sus, culoarea dominantă este vânătă, nu cenușie. În aceste condiții cred că s-ar impune o redenumire a soiului astfel încât Somoveanca cenușie să devină Somoveanca vânătă sau, în cel mai rău caz, Somoveanca neagră. Dar asta e problema oamenilor de specialitate, nu a mea.
Din tot acest demers, putem să tragem următoarele concluzii:
– nu este doar un soi, ci sunt două: Somoveancă cenușie și Somoveancă albă. Din fericire, primul soi se mai găsește în cel puțin o colecție ampelografică (știu eu un producător care s-a bucurat foarte mult când i-am spus asta), deci nu-i pierdut. În schimb, soiul Somoveancă albă se prea poate să fie deja istorie.
– soiul provine din localitatea Somova, județul Tulcea, deci este un soi românesc, nu din Republica Moldova cum era menționat până ieri în VIVC;
– soiul Somoveancă cenușie ar trebui redenumit astfel încât culoarea din nume să reflecte cât mai fidel culoarea lui reală pentru a nu crea confuzii;
– o provocare ar fi să se caute soiul alb de către ampelografi. Dacă mai sunt ampelografi în România (ca să citez câțiva cunoscuți din lumea vinului);
– următorul pas ar fi să se facă analizele moleculare, pentru a se vedea în ce măsură cele două soiuri sunt înrudite;
– evident, ar trebui valorificate corespunzător de către viticultori, în special, de către cei din zona de origine, astfel încât să se obțină vinuri cu autenticitate.
Bibliografie:
HASDEU Bogdan-Petriceicu, Răspunsuri primite în perioada 1884-1892 la întrebarea nr. 58 din Chestionarul lingvistic, vol. I-XVIII, ms. rom. 3418-3436, Biblioteca Academiei, H/XIV, 395v
NICOLEANO N. George, Introduction á lʼAmpélographie roumaine, Imprimeria Dreptatea, Bucureşti, 1900, p. 8,
BREZEANU S. Vasile, Tratat de viticultură, ediția a III-a, Institutul de arte grafice „Universala” Bucuresti, 1912,
CONSTANTINESCU Gherasim, NEGREANU Elena, Studiul însușirilor tehnologice ale soiurilor de viță roditoare (Vitis vinifera sativa), Editura Academiei R.P.R., București, 1957, p. 605,
CONSTANTINESCU Gherasim, NEGREANU Elena, LĂZĂRESCU Victor, POENARU Ilie, ALEXEI Olga, MIHALCA Gheorghe, BOUREANU Camelia, Ampelografia RPR, vol. V, Editura Academiei R.P.R., București, 1962, p. 483
NUȚĂ Ion, Dicționar de termeni viticoli, vol. I, Denumiri pentru soiuri de struguri, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Centrul de Lingvistică, istorie literară și folclor, Iași, 1989, p. 304,
GALET Pierre, Dictionnaire encyclopédique des cépages, Hachette, Paris, 2000, p. 709
MAGHARADZE David, Development of national programmes on plant genetic resources in Southeastern Europe – conservation and sustainable use of grapevine genetic resources in the Caucasus and Northern Black Sea region, 2006, p. 109,
GALET Pierre, Dictionnaire encyclopédique des cépages et de leurs synonymes, Libre & Solidaire, Paris, 2015
[1] BREZEANU S. Vasile, Tratat de viticultură, ediția a III-a, Institutul de arte grafice „Universala” Bucuresti, 1912
[2] CONSTANTINESCU Gherasim, NEGREANU Elena, Studiul însușirilor tehnologice ale soiurilor de viță roditoare (Vitis vinifera sativa), Editura Academiei R.P.R., București, 1957, p. 605
[3] NICOLEANO N. George, Introduction á lʼAmpélographie roumaine, Imprimeria Dreptatea, Bucureşti, 1900, p. 8
[4] CONSTANTINESCU Gherasim, NEGREANU Elena, Studiul însușirilor tehnologice ale soiurilor de viță roditoare (Vitis vinifera sativa), Editura Academiei R.P.R., București, 1957, p. 605
[5] CONSTANTINESCU Gherasim, NEGREANU Elena, Studiul însușirilor tehnologice ale soiurilor de viță roditoare (Vitis vinifera sativa), Editura Academiei R.P.R., București, 1957, p. 605
[6] CONSTANTINESCU Gherasim, NEGREANU Elena, LĂZĂRESCU Victor, POENARU Ilie, ALEXEI Olga, MIHALCA Gheorghe, BOUREANU Camelia, Ampelografia RPR, vol. V, Editura Academiei R.P.R., București, 1962, p. 485. Fotografia este preluată tot de aici.
[7] NUȚĂ Ion, Dicționar de termeni viticoli, vol. I, Denumiri pentru soiuri de struguri, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Centrul de Lingvistică, istorie literară și folclor, Iași, 1989
[8] HASDEU Bogdan-Petriceicu, Răspunsuri primite în perioada 1884-1892 la întrebarea nr. 58 din Chestionarul lingvistic, vol. I-XVIII, ms. rom. 3418-3436, Biblioteca Academiei, H/XIV, 395v
[9] NUȚĂ Ion, Dicționar de termeni viticoli, vol. I, Denumiri pentru soiuri de struguri, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Centrul de Lingvistică, istorie literară și folclor, Iași, 1989, p. 304