Continuăm călătoria noastra în zona Champagne cu povestea şi vinurile casei De Sousa. Ne aflăm în Avize, situat în centrul regiunii Cotes de Blancs, un loc binecuvântat de Dumnezeu, unde se produc şampanii de top atunci când viticultorul şi oenologul pun suflet şi talent la ceea ce natura cu generozitate le oferă. (foto 1)
Istoria acestei case de şampanie se derulează de la mijocul anilor 1950 când Antoine de Sousa, fiul unor emigranţi portughezi se căsătoreste cu d-ra Zoemie de Bonville, ce provenea dintr-o familie de viticultori stabilită în Champagne de câteva generaţii. A fost începutul unei poveşti de success ajunsă astăzi la a 3- generatie. În 1986, Erik de Sousa, fiul lui Antoine a trecut la timonă casei iar în prezent cei trei copii ai acestuia Charlotte, Julie şi Valentine sunt şi ei implicaţi activ în managementul casei.
Plantaţia de viţă a casei De Sousa totalizează circa 10 ha şi este distribuită în Avize, Cramant, Oger şi Mesnil/Oger, pe 42 de parcele exclusiv clasificate Grand Cru, cu orientare şi expoziţie optimă, est si sud est. Soiurile de struguri cultivate au următoarele proporţii: Chardonnay 60%, Pinot Noir 30% si Pinot Meunier 10% iar densitatea de plantare este de aproximativ 8000 de viţe/ha. Solul calcaros provenind din fosile marine are excelente calităţi de drenare a apei şi permite menţinerea unor condiţii sanitare foarte bune a viţelor, iar şampaniile obţinute din strugurii acestora se remarca prin fineţe, eleganţă şi mineralitate. Scoica, simbolul acestor fosile marine se regaseşte de altfel pe toate materialele de promovare ale cramei, inclusiv pe etichetele vinurilor. Viţele a căror vârsta depaşeşte 50 de ani (familia de Sousa a ţinut foarte mult să conserve aceste viţe cu toate că în zonă a fost un curent de a replanta masiv cu viţe noi)) fac ca strugurii să aibă o calitate excepţională din punctul de vedere al spectrului de arome şi a concentraţiei acestora, şi exprimă din plin terroir-ul. Lucrările ce vizeaza solul (ex arătura de toamnă, primăvăra, etc) se fac preponderent cu vehicule cu tracţiune animală, pentru a conserva solul din punct de vedere compactare, echilibru microbian şi a pentru a-i asigura o aerare optimă. Din 2010 plantaţia si vinurile Casei de Sousa sunt certificate organic iar din 2013 şi biodinamic.
Pentru realizarea vinurilor de bază se foloseşte must de primă presă (Cuvee) într-o proporţie de aproximativ 75%. Fermentaţia alcoolică are loc în tancuri de inox cu temperatură şi atmosferă controlată, folosind preponderent drojdii sălbatice . In cazul viţelor a căror vârstă depaşeşte 60 de ani, fermentaţia alcoolică se face în butoaie mici de stejar pentru a da vinului mai multă corpolentă. Intervenţiile asupra vinurilor sunt minime în sensul că nu sunt supuse operaţiunilor de filtrare şi de cleire (limpezire). Pivniţa, săpată în solul calcaros specific zonei, asigură o temperatură constantă de circa 10°C pe tot parcursul anului şi permite o maturare perfectă a vinurilor în condiţii de semi-intuneric şi liniste aparentă. Spun aparentă, fiindcă în pivniţă răzbat discret acordurile operelor lui Vivaldi. Gazdele ne-au spus că din experienţa şi observaţiile lor această muzică ambientală asigură o maturare mai lină a vinurilor. Nu am primit o explicaţie ştiinţifică a acestui procedeu şi nici de ce Vivaldi şi nu muzica altui compozitior, dar din punct de vedere marleting dă bine. Am remarcat de asemenea nişte butoaie de stejar de capacitate mare cu o forma atipică (au forma unui ou) folosite pentru fermentarea dar şi păstrarea vinurilor de bază.
Am aflat că se numesc OVUM şi că sunt creaţia cea mai recentă a celebrei case de confecţionat butoaie de mari dimensiuni, Taransaud. Aceste butoaie nu au doage ci folosesc o tehnica de asamblare patentată de producător. Pe lângă aspectul estetic ele respectă regula de aur a butoaielor (raportul dintre suprafaţa de lemn şi volumul de vin) şi asigură o convecţie naturală a căldurii în timpul fermentatiei, reducând la minim intervenţia vinificatorului.
Producţia totală a cramei atinge 100000 de sticle pe an, mare parte din ele ajungând pe pieţele din Japonia (gama Umami în mod special), Coreea de Sud, Australia, şi Noua Zeelandă.
Dar iată vinurile degustate:
De Sousa, Brut Traditon, este obţinut dintr-un asamblaj de vinuri din mai multi ani de recoltă şi este realizat din Chardonnay (50%), Pinot Noir (40%) şi Pinot Meunier (10%).
Are o culoare galben verzui stralucitoare şi bule fine şi destul de persistente. Nasul este precis cu arome de citrice, mere şi note autolitice. Aciditatea vivace este în armonie cu notele de grapefruit, mere roşii şi pâine prăjită cu postgust mediu, în care regăsim ceva note de miere. Un vin proaspăt, echilbrat, excelent de servit ca aperitiv.
De Sousa, Grand Cru – Reserve – Extra Brut, este un Blanc de Blancs (100% Chardonnay provenit din viţe a căror vârsta medie depaşeşte 40 de ani), realizat dintr-un asamblaj de vinuri din 3 ani de recolta. Eticheta Reserve ne indică că în asamblaj s-a folosit şi o proporţie de 25% vinuri de rezerva. Cu o culoare auriu strălucitoare, perlaj vioi şi persistent vinul încântă olfactiv cu note intense de citrice, unt, biscuiţi. Aciditatea este vioaie, în echilibru cu notele aromatice de lămăie, brioşe, fagure de miere, alune. Perlajul fin, dă o senzaţie foarte placută pe palat, corpolenţa este peste medie iar în postgust regăsim şi note de eucalipt şi cafea. Un vin evoluat, elegant dar în acelaşi timp şi energic.
De Sousa, Rose – Brut, o şampanie Non Vintage cu o compoziţie puţin atipică: 90% Chardonnay, restul fiind Pinot Noir. Cu o culoare roz somon, perlaj fin cu persistentă medie ne desfată olfactiv cu note de mere roşii, capşuni, zmeură şi bineinţeles note autolitice. Pe palat este vioi, cu o textura uşor cremoasă, şi cu un postgust mediu în care regăsim note de migdale. Un vin echilibrat, ce afişeaza atât propseţime dar şi ceva maturitate.
De Sousa, 3A – Extra Brut, este realizat din proporţii egale de Chardonnay şi Pinot Noir ce provin din parcele clasificate exclusiv Gran Cru din Avize (pentru Chardonnay), Ay (pentru o proporţie de 25% Pinot Noir) şi Ambonnay (pentru restul de 25% Pinot Noir). Fiecare parcelă îşi pune amprenta personalităţii asupra acestui vin. Vinurile de bază sunt fermentate în butoaie de lemn (pentru Chardonnay) şi în cuve de beton (pentru Pinot Noir). Pentru a doua fermentaţie se folosesc drojdii sălbatice iar procesul de autoliză se face pe perioada a 36 de luni. Culoarea galben auriu, bulele fine si dese, nasul intens de citrice (lămăie), fructe tropicale (ananas, mango), fructe roşii (de la Pinot Noir), notele de unt. şi alune prăjite ne demonstrează că avem de-a face cu un vin matur şi complex. Gustativ ne înâantă cu aciditatea intensă bine susţinută de arome complexe în care regasim fructe, note autolitice şi migdale. Textura cremoasă, postgustul persistent cu note de marzipan fac acest ca acest vin să fie încântător.
De Sousa, Cuvee de Caudalies – Extra Brut, este un Blanc de Blancs realizat din struguri ce provin din viţe a căror vârstă depaşeşte 60 de ani. Vinificaţia primară se realizează în butoaie de lemn şi acest lucru se face pe deplin simţit în profilul aromatic al vinului.. Maturarea pe drojdii s-a derulat timp de 48 de luni. La o primă examinare vizuală vinul etalează o culoare auriu strălucitoare şi un perlaj fin şi persistent. Olfactiv, distingem arome intense de măr, citrice, miere, brioşe, vanilie. Pe palat, aciditatea vioaie este bine susţinută de notele aromatice de fructe coapte, brioşe şi vanilie. Corpolent, onctuos şi cu un postgust mineral, uşor salin. Un vin ce se remarcă prin concentraţie şi maturitate.
De Sousa, Cuvee de Caudalies Grand Cru 2010 – Extra Brut. Realizat integral din Chardonnay ce provine din viţe a căror vârstă depaşeşte 60 de ani şi vinificat integral (vinul de bază) în butoaie de stejar. Are o culoare aurie stralucitoare, perlaj fin şi persistent. Nasul este intens cu arome de mere roşii, piersici, brioşe, biscuiţi şi ceva ghimbir. Pe palat se remarcă printr-o aciditate intensă bine sustinută de notele citrice, de aluat de pâine, migdale şi nuci prăjite. Corpolent, intens, concentrat are un postgust lung dominat de note de caramel. Un vin care va evolua frumos şi care merită degustat şi peste câţiva ani.
De Sousa, Cuvee de Caudalies Rose – Extra Brut. Acest vin este un asamblaj de Chardonnay (90%) şi Pinot Noir (10%), fiecare soi fiind vinificat separat şi diferit din punctul de vedere al capacităţii butoaielor şi a timpului petrecut în ele pentru fermentaţie şi maturare.. Culoarea este roz somon, perlaj fin si persistent. Nas curat şi precis cu arome intense de zmeură, căpşuni, portocale, aluat de pâine, unt. Gustativ impresioneaza prin aciditate intensă şi arome pronuntate de fructe roşii şi fructe uscate. Postgust lung cu note dulci amarui. O şampanie elegantă, proaspătă şi destul de complexă.
Casa De Sousa este un business de familie şi produce vinuri autentice ce impresionează prin fineţe, eleganţă şi exprimă cu succes terroir-ul specific zonei. Sunt şampanii ce trezesc emoţii puternice.
La final, sfatul meu este că dacă ajungeți în zonă neapărat vizitaţi-o, iar dacă nu ajungeţi, neapărat “gustați-o”….oriunde.
(va urma)
Liviu Gheorghe – DipWSET, Weinakademiker