Zilele trecute am avut posibilitatea să degust două noi vinuri la cutie care vor intra pe piață sub brandul Costiniuc (NB Este vorba de Cătălin Costiniuc, administratorul de la AZOCStar). Am primit informația că cel roșu ar fi luat medalia de aur la la concursul de vinuri bib (adică, la cutie, mai pe românește) din 16 martie 2017. În tabelul cu premiile acordate nu se regăsește niciun vin sub acest brand. Care-i misterul? Mă ajută Alexandra Doroșan, managerul de vânzări băuturi al firmei AZOC Star.
Concursul a fost organizat de Cătălin Costiniuc. Acesta a ales două vinuri cu care s-a prezentat în concurs: un vin roșu, 2015, cupaj de Cabernet Sauvignon și Merlot, respectiv un vin roșu, demisec, 2013, cupaj de Merlot și Syrah. Deși au fost ambalate sub brandul Vinuri Selecționate Costiniuc, pe listele de concurs au apărut sub brandul celor de la Licorna Winehouse de la care selectase și achiziționase vinurile.
Cârcotașii pot spune că organizatorul și-a tras și el un premiu, dar jurizarea s-a făcut în orb, deci cred că speculația nu stă în picioare.
După acest concurs, vinurile sub acest brand și-au făcut apariția în piață, mai întâi pe 18 mai, ca sponsorizare pentru alte două evenimente, și ultima dată la ARCUB, în cadrul IWCB 2017. Aici au fost disponibile două vinuri: un vin alb, demisec, 2014, cupaj din Fetească regală și Fetească albă, și un vin roșu, demisec, 2013, cupaj din Merlot și Syrah. Deci, premiatul stă acasă!!!
Foto: AZOC Star
Primul vin degustat a fost cel alb. Ce zice AZOC Star?
Vin alb demisec. Acest vin este relizat prin cupajarea a două soiuri semiaromate, Fetească Albă și Fetească Regală, soiuri autentice românești. Parfumul complex și delicat, specific soiului Fetească Regală, este completat de corpul amplu de la Fetească Albă, având ca rezultat un vin echilibrat, armonios gustativ, potrivit și pentru asocieri gastronomice.Ambalajul bag-in-box utilizat este produs in Franta de catre Smurfit Kappa, garantand prospetimea vinului pentru un consum de pana la 6 saptamani de la deschidere.
Alc. 12, 6 % ; An de productie:2014
Să spunem că, în realitate, doar Feteasca regală este soi semiaromat. Totuși, aroma acestuia este departe de nivelul atins de alte surate din peisajul autohton. Este un vin demisec, cu prospețime și poate fi consumat ca vin de vară, de cursă lungă.
Al doilea a fost vinul roșu. Ce zice AZOC Star?
Vin rosu demisec – Syrah-ul își pune amprenta asupra aromei de fructe roșii proaspete, afine, zmeură și căpșune, precum și asupra culorii, roșu-vișinie. Merlot-ul completează gustul catifelat, fructat și vioi condiementat. Postgustul este de intensitate medie, plăcut amar. Acest cupaj de vin roșu din gama Vinuri Selecționate Costiniuc a obținut medalia de aur la “Concursul Național Vin Bag-in-Box, Martie , 2017. ” , 2017’’.
Alc. 12, 6 % ; An de productie: 2013
În realitate, așa cum am arătat mai sus, medalia de aur a fost luată de un alt vin roșu de-al lor, cupajul de Cabernet Sauvignon și Merlot, 2015.
Ambele vinuri demiseci. Hmmm, pentru cine sunt vinurile astea? În opinia mea, cred că sunt vizați cei care organizează evenimente de genul nunți, botezuri și altele de acest gen, dar și cei care merg la iarbă verde sau aleg alte forme de relaxare. Vinuri plăcute, ușoare, pentru publicul larg, nu pentru pretențioși.
Acum văd că este într-o promoție. Ar veni 10 lei/l, deci 7,5 lei echivalentul unei sticle de 750 ml.