Skip to main content

Am căutat cu ceva timp în urmă să văd care este baza legislativă pentru promovarea vinului românesc și cine are aceste atribuții.

Am plecat, evident, de la Legea nr. 164/2015 a viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole. Și aflu că sectorul vitivinicol are ca obiectiv, printre altele, promovarea produselor vitivinicole (art. 2 lit. b).

Următoarea mențiune în această lege este la art. 55 alin. (4) lit. a) unde se specifică faptul că ONVPV poate aloca sprijin financiar pentru dezvoltarea unor acțiuni care vizează dezvoltarea, modernizarea și promovarea producției vitivinicole.

Când spui că sprijină este clar că ONVPV nu promovează produsele sau producția viticolă, ci vine în ajutorul unei terțe persoane sau entități care au nevoie de un astfel de sprijin. Care sunt acelea? Nu știm.

La art. 58 sunt menționate acțiunile care sunt îndeplinite (sic!) de către OIPA, adică Organizația interprofesională pe filiera viticolă. De fapt, este vorba de o organizație interprofesională pentru produse agroalimentare, substantiv comun, litere mici, alea, alea, iar acea organizație, pe filiera viticolă, se numește Organizația Națională Interprofesională Vitivinicolă, cu acronimul ONIV.

În continuare, identificăm mai multe acțiuni ale ONIV. Mai degrabă, ce ar trebui desfășurate de ONIV.

La art. 58 alin. (2) lit. h) una din acțiunile care sunt îndeplinite este … promovarea produselor prin etichete de calitate. Te doare mintea când citești așa ceva. Dacă sunt deja îndeplinite, de ce mai trebuie îndeplinite încă o dată?

La lit. i) o altă acțiune. Promovarea producției integrate sau a altor metode de producție ecologice.

La lit. k e vorba de promovarea unui consum de vin moderat și responsabil și difuzarea de informații privind efectele nocive ale consumului excesiv.

În sfârșit, la lit. l) desfășurarea de acțiuni de promovare a vinurilor, în special în țările terțe.

La alin. (3) din același articol găsesc o exprimare foarte ciudată: scopul O.I.P.A recunoscută se referă la:

c) promovarea raționalizării și ameliorării producției și procesării.

Deci, bag de seamă că, sunt două entități care au ca responsabilitate promovarea producției sau produselor vitivinicole: ONIV și ONVPV.

La ONIV am văzut ce spune legea. Am căutat site-ul organizației și nu am găsit nimic menționat în acest sens. https://oniv.ro/organizatia/

Să analizăm acum organizarea, funcționarea și atribuțiile ONVPV.

ONVPV este organ de specialitate în subordinea MADR. Acesta aspect este menționat și-n HG nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea MADR, dar și-n HG nr. 1408/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ONVPV.

Dar, stați un pic. Cum adică? MADR este organizat în baza unei hotărâri de guvern, iar o structură din subordinea MADR este organizată tot în baza unei hotărâri de guvern? Ceva pute-n paradis.

Întradevăr, conform art. 40 din Legea nr. 90/2001 organizarea ministerelor se face în baza unei hotărâri de guvern, deci HG nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea MADR este justificată.

În baza art. 42 din Legea nr. 90/2001, ministerele pot înființa în subordinea lor organe de specialitate și așa cum spuneam mai sus, ONVPV este un organ de specialitate în subordinea MADR. Asta înseamnă că organul de specialitate se înființează prin ordin al ministrului.

Pe vremea aceea nu exista ONVPV, ci erau ONDOV și ONVV. În lege se menționa la art. 48 alin. (2) că modul de organizare și funcționare a ONDOV se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, iar la art. 52 alin. (2) că pentru ONVV se aprobă… tot prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale.

Dar, în loc să se regăsească în ordinul MADR privind modul de organizare și funcționare a lor, atribuțiile celor două organe de specialitate din cadrul MADR au rămas agățate în Legea nr. 244/2002, legiuitorul ignorând prevederile Legii nr. 90/2001 privind organizarea ministerelor. În mod normal, Legea viei și vinului ar fi trebuit deparazitată de tot ce însemna organizare, funcționare și atribuții ale celor două organe de specialitate, iar acestea ar fi trebuit să se regăsească în câte un ordin distinct al ministrului de resort.

Legea nr. 244/2002 a fost abrogată prin Legea nr. 164/2015 a viei și vinului și era de bun simț ca noul act normativ să fie curățat de balastul legislativ. Din păcate, legea a preluat aberațiile din legea abrogată printre care și atribuțiile ONVPV, organ de specialitate rezultat din comasarea prin fuziune a ONDOV și ONVV.

Deși Legea nr. 90/2001 privind organizarea ministerelor era în vigoare de 8 ani, guvernul condus la acea vreme de Liviu Negoiță a emis pe data de 18 noiembrie 2009 HG nr. 1408/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ONVPV. De ce el și nu ministrul agriculturii? De ce prin hotărâte de guvern și nu prin ordin de ministru? Nu am un răspuns în acest sens.

În baza art. 42 din Legea nr. 24/2000, actul normativ ar fi trebuit să aibă și o formulă introductivă în care să fie menționat, printre altele, și actul normativ de nivel superior în baza căruia a fost emis această hotărâre. În mod normal, în baza legii viei și vinului care era valabilă atunci, adică a Legii nr. 244/2002.

Se poate constata că HG nr. 1408/2009 nu îndeplinește cerințele normative.

Să analizăm, totuși, acest act normativ și să vedem dacă și cine se ocupă de promovarea producției sau a produselor vitivinicole.

Găsim la art. 5 alin. (2) că O.N.V.P.V. poate susţine financiar editarea în limba română şi/sau într-o limbă de circulaţie internaţională de cărţi, broşuri şi alte materiale de promovare şi prezentare a sectorului vitivinicol românesc, pe piaţa internă şi internaţională, în conformitate cu prevederile art. 55 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 164/2015, cu modificările ulterioare. Materialele respective pot fi înmânate cu titlu gratuit cu ocazia unor manifestări de profil şi de asemenea pot fi comercializate.

Da, mi-aduc aminte că a fost realizată în 2015 o lucrare, Cramele din România, care s-ar încadra un pic aici. Spun un pic pentru că lucrarea a fost editată, dar multe exemplare zac și-acum în depozitele ONVPV din motive doar de conducerea ei știute.

Dar o promovare, în adevăratul sens al cuvântului nu este. Iar altă prevedere care să facă referire la promovare nu este în acest act normativ.

Și, totuși, în cadrul ONVPV este o funcție de consilier promovare ocupată de doamna Diana Pavelescu. După toată această analiză legislativă rămân siderat. Cum poate exista o astfel de funcție de promovare în cadrul ONVPV dacă actul normativ de reglementare a organului de specialitate nu prevede o astfel de atribuție? Ce atribuții sunt prevăzute în fișa postului și care e baza legală în baza căreia au fost stabilite? Cum se poate justifica financiar ocuparea unei astfel de funcții în condițiile în care promovarea producției sau a produselor vitivinicole este zero. Cum poate vorbi această persoană de promovarea brandului de țară dacă nu există un astfel de proiect și nici o acțiune concretă, serioasă, în acest sens?

Lasă un răspuns

error: Acest continut este protejat la copiere!