Prin amabilitatea doamnei Alina Donici, cercetătoare la SCDVV Pietroasa, putem afla care sunt etapele selecției clonale.
Haideți să vedem în ce constă acest proces.
Selecţia clonală la viţa-de-vie presupune parcurgerea a 4 etape obligatorii:
1.Obţinerea clonelor;
2.Conservarea clonelor;
3.Multiplicarea clonelor selecţionate
4.Omologarea clonelor şi certificarea materialului multiplicat.
1. Obţinerea clonelor se realizează în trei etape:
Identificarea clonelor în plantaţiile de vie – Observaţiile se efectuează pe o suprafaţă cât mai mare ţinând cont de starea lor sanitară. Astfel, dintr-o plantaţie-mamă de 4.000-5.000 de butuci, se aleg cca. 400-500 care corespund obiectivelor urmărite. Butucii trebuie să aibă o vigoare normală şi să nu manifeste fenomene de suferinţe cauzate de boli şi dăunători şi de carenţe de nutriţie sau viroze. Asupra acestora se vor efectua observaţii privind simptomele bolilor virusologice, vigoarea butucilor, producţia de struguri (kg/butuc), concentraţia în zaharuri, aciditatea, etc. Pentru a nu se restrânge materialul supus selecţiei încă de la începutul observaţiilor, se bonitează şi se marchează butucii valoroşi în fiecare an de observaţie. In final, se aleg numai butucii care au fost marcati în fiecare an (3-4 ani consecutivi).
Selecţia clonală propriu-zisă cuprinde o selecţie sanitară şi o selecţie genetică. Asupra materialului recoltat se execută testul ELIZA pentru virusurile de carantină. Clonele lipsite de virusuri sunt utilizate pentru realizarea unui câmp comparativ care constituie conservatorul de clone, ce se înfiinţează în terenuri pe care nu a mai fost plantată viţă de vie. Fiecare clonă este reprezentată de 18-21 de butuci repartizaţi în 3 repetiţii. Pentru altoire se foloseşte acelaşi portaltoi la toate elitele.
Observaţiile se efectuează timp de 5 ani şi vizează determinări în câmp şi laborator:
În câmp, urmărirea principalelor fenofaze (dezmugurit, înflorit, pârga strugurilor, maturarea, căderea frunzelor), măsurători biometrice (determinarea vigorii butucilor prin cântărirea lemnului la tăiere, determinarea gradului de coacere a lemnului pe criterii morfologice), cântărirea producţiei de struguri/butuc.
În laborator – analize mecanico-tehnologice a strugurilor (greutatatea medie a strugurilor, greutatea a 100 boabe, volumul a 100 boabe, forma boabelor, culoarea pieliţei, culoarea mustului, randamentul în must al boabelor, numărul seminţelor în boabe, conţinutul în zahăr al mustului, aciditatea mustului etc.), determinarea gradului de coacere a lemnului pe criterii biochimice şi histochimice.
La soiurile pentru struguri de masă, după o primă clasare a clonelor (în această fază, după producţia de struguri, conţinutul de zaharuri şi aciditate), pot fi prezentate comisiei de omologare şi trecute la multiplicare.
Examenul principal al aptitudinilor clonelor se efectuează în câmpuri de încercare. Aceste câmpuri se înfiinţează în două zone ecologice diferite şi fiecare pe câte 2 portaltoi, în parcele omogene atât sub aspectul microclimatului cât şi al solului. Fiecare butuc elită ales iniţial este reprezentat de 200-300 de viţe altoite. Numărul relativ mare de butuci din fiecare descendenţă clonală permite ca pe lângă observaţii şi determinări fiziologice şi biometrice să se asigure vinificarea a cel puţin 50 litri de vin/clonă. Plantarea se face în blocuri randomizate cu cel puţin 8 repetiţii pe portaltoi. Începând cu anul 4-5 de la plantare, în câmpul de încercare se efectuează o serie de observaţii obligatorii privind producţia de struguri/butuc, conţinutul în zaharuri şi aciditatea mustului, precum şi caracteristicile analitice şi organoleptice ale vinului. Rezultatele obţinute se analizează anual, cu ajutorul diagramei de dispersie (producţie/butuc, zaharuri g/l), de regresie (zaharuri şi randament) şi interpretate statistico-matematic. După 5 ani de observaţii şi determinări se stabileşte un clasament al clonelor. Pentru soiurile de struguri de masă, observaţiile şi determinările obligatorii privesc înregistrarea datelor fenologice, producţia de struguri pe butuc, conţinutul în zaharuri, aciditate, raportul zahăr/aciditate.
Compararea rezultatelor obţinute la fiecare clonă se face atât cu soiul iniţial cât şi cu media tuturor clonelor. Pe baza datelor obţinute se reţin 2-3 clone care vor servi pentru multiplicare în vederea omologării.
2.Conservatorul clonelor selecţionate – Se înfiinţează în scopul evitării clonelor cu virusuri sau alte boli transmisibile prin material vegetal. Fiecare clonă va fi reprezentată de minim 10 butuci care se vor planta în familii sanitare. Se vor face în permanenţă controale vizuale şi teste ELIZA pentru depistarea virusurilor.
3.Multiplicarea clonelor selecţionate
Această etapă se derulează în două faze si anume: producera materialului de bază si producerea materialului de multiplicare.
Producerea materialului de bază (premultiplicarea) se realizează pornind de la butucii de referinţă din conservatorul de clone selecţionate. Pentru o singură clonă, parcela de premultiplicare trebuie să cuprindă de la 100 la 300 butuci, ceea ce permite producerea plantelor de bază pentru plantarea anuală de la 1 la 3 hectare de vii de multiplicare. Clonele de multiplicare sunt stabilite în familii sanitare, la adăpost de contaminare cu virusuri. În parcelele cu material de bază, sunt obligatorii controalele privind autenticitatea soiului, testul ELIZA privind prezenţa virusurilor de carantină fitosanitară. Controlul prin indexaj devine mai frecvent prin altoirea în verde şi cultura hidroponică.
Producerea materialului de multiplicare se realizează diminuând la minim riscul contaminării cu virusuri. Plantaţia mamă de portaltoi si altoi, ca si pepiniera se amplasează în terenuri în care nu a mai fost plantată viţă de vie cel puţin 12 ani.
4.Omologarea clonelor şi certificarea materialului de multiplicare (înmulţirea)
Această activitate de selecţie conduce la omologarea clonelor. Organismul atestator trebuie să ţină la curent registrul oficial al clonelor omologate, să elibereze documentele de certificare în funcţie de rezultatele controalelor efectuate, asigurarea controlului în cursul operaţiilor de comercializare a clonelor.
În România, clonele sunt înregistrate de ameliorator după cum urmeză: denumirea soiului, un cod din cifre si, in final, codul statiunii. Omologarea lor se face la Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor (ISTIS).