Anul trecut, m-am gândit, să pun Feteștile românești în calendar. Pe 20 iunie să fie sărbătorită Feteasca albă, pe 21 iunie Feteasca regală, fiica Feteștii albe, iar pe 22 iunie Feteasca neagră. Pe termen mediu, aș vrea să includ aceste date în calendarul național al evenimentelor și, ulterior, în calendarul internațional al soiurilor de vin.
Având în vedere că în spațiul public au fost folosite în ultimii ani informații eronate cu privire la originea acestor soiuri, am considerat de cuviință să scot în evidență cu această ocazie faptul că acestea sunt soiuri românești și să prezint anul primei mențiuni documentare.
Anul trecut soiurile au fost sărbătorite în trei localități din România și în una din Slovacia. În acest an aceste soiuri au fost sărbătorite în mai multe localități, atât din România, cât și din afara țării.
De la platforma Wines of Romania care pretinde că promovează vinurile românești și soiurile românești nu am nicio pretenție având în vedere cine-și face veacul pe-acolo, dar sunt neplăcut surprins că organismul care are, între altele, funcția de promovare a vinului românesc, nu a găsit de cuviință nici măcar să dea un comunicat de presă referitor la aceste evenimente. Nici pe 15 mai, când a fost Ziua soiului Busuioacă de Bohotin, nici în ultima zi de joi din mai când a fost ziua soiului Golia, nici pe 20, 21 și 22 iunie când au fost zilele soiurilor Fetească albă, regală și neagră. O asemenea indiferență mi se pare de-a dreptul condamnabilă și scandaloasă. Impresia pe care mi-o lasă poziția directorului general al ONVPV, domnul Dorin-Ștefan Dușa, este că se află sub papucul Dianei-Laura Pavelescu, consilier pentru promovare (A cui? A ei sau a vinului?) în cadrul aceleiași instituții. Ce promovare face persoana plătită din bani publici și ai producătorilor dacă nu amintește absolut nimic de aceste zile de sărbătoare pentru câteva soiuri românești?
Să trecem peste aceste aspecte și să vă prezint situația din București unde m-am implicat direct.
De la bun început vă spun că am selectat doar vinuri care conțin 100% soiul vizat. Am căutat o locație cât mai centrală, cât mai accesibilă pentru mijloacele de transport în comun. Am ales, într-un final, Industry Wine Bar, alegere care s-a dovedit în final una inspirată pentru genul acesta de evenimente. Cel mai probabil, în viitor voi mai desfășura aici astfel de activități.
Joi, 20 iunie, Ziua soiului Fetească albă
Am făcut inițial o selecție de 10 vinuri reprezentative, dar pe ultima sută de metri au mai apărut și altele, iar eu nu am avut puterea de a spune nu. Din vina mea, un vin nu a mai apărut la degustare. O să fac ulterior o prezentare separată, detaliată. Din terțe motive au mai lipsit și altele. Să prezint vinurile degustate cu această ocazie.
Crama Gîrboiu, Cuartz, spumant extrasec, metoda Charmat. Aș fi vrut să încep degustarea cu un spumant metoda tradițională, dar nu am avut. Cârcotașii au spus (pe bună dreptate) că acesta este un pic cam dulce pentru o deschidere, dar debutanții în lumea vinului au primit foarte bine acest spumant, mai ales că în ziua respectivă a fost caniculă. Un amestec de note florale și fructate, apreciate în egală măsură de ambele categorii de participanți.
Strunga, 2023 a fost un vin fără acele așteptate note florale, dar incisiv datorită unei acidități foarte ridicate. Din experiențele anterioare am transmis celor prezenți că acestui vin trebuie să i se acorde o șansă pentru că el a fost recent îmbuteliat și, în plus, era sub efectul stresului de transport.
Licorna Anno Flora 2023, a înviorat pe toți cei prezenți, indiferent de pregătire. Numele ales este foarte sugestiv și concordă cu realitatea. Foarte floral, note de caise, corcodușe, a avut o aciditate relativ ridicată, dar nu atât încât să fie deranjantă. Din contră, a fost perceput ca un vin elegant care poate fi consumat atât asociat cu mâncăruri, dar și convivial.
Jidvei Owner’s Choice Maria 2023, galben regulamentar (sic!), olfactiv oarecum neutru, gustativ citrice, intensitate medie. Are naturalețe, are fluiditate, are suculență, un nivel plăcut de salivitate. Un foarte bun vin gastronomic. A impresionat pe toată lumea.
SERVE Vinul Cavalerului 2023, galben care virează un pic spre verzui, caise și corcodușe puțin pârguite. Ușor condimentat, piper alb, eucalipt. Colocvial, un excelent vin de vară, dar în același timp, și un vin gastronomic.
SCDVV Iași 2022, mai reținut, atât olfactiv, cât și gustativ. Ceva sâmbure amar de caisă, lemnos. Unii adepți ai șprițului l-au văzut potrivit pentru așa ceva pe timp de vară.
Lacerta BIO 2022, citric în spectru larg, mere verzi, piersică, nectarină coaptă. În gust, a apărut meteoric o notă de ceva miere caramelizată. Este vinul care a avut cel mai bun echilibru între olfactiv și gustativ. O aciditate foarte bună care asigurat o suculență de invidiat.
Casa de Vinuri Cotnari Naiv 2022, piersică, nectarină, eucalipt, soc și chiar… rodie! Un vin atipic, un vin lucrat, suculent, care a fost favoritul a două persoane.
Agape artă&natură Luna 2022, auriu (cel mai închis la culoare din vinurile degustate). Olfactiv cedru, rășină, fagure, fructe confiate (în special caise) și taninuri destul de pronunțate, cu o complexitate remarcabilă. Un vin pretențios, cam dificil de asociat gastronomic, dar pe care nu-l poți uita.
Davino Alba Valahica 2022, galben pal, nas complex, la final cu ceva migdale. Olfactiv, s-a stins cam repede. Gustativ, un bun echilibru dulceață – amărui, piersică albă, mere verzi, caise verzi, corcodușe, sâmbure de piersică proaspăt scos, sâmburos, ananas verzui, puțin vegetal, ierbos și cu ceva note de lemn, vanilină. Nivelul de alcool a fost perceput cam sus.
Crama Jelna Dealu Negru 2021, dens olfactiv, nas închis, floare de lămâiță, miere. Aciditate ridicată (probabil de la un cules timpuriu), caisă verde, gust scurt. Un vin atipic, total diferit de celelalte. Cel mai probabil drojdiile sălbatice au dat o notă de originalitate și de autenticitate. Foarte plăcut.
Crama ANUL „0” 2021, vin nefiltrat. Nas de bibliotecă veche prăfuită, de carte veche, dar se schimbă după scurt timp. În gust, ananas, tartă de mere, pară. Dă impresia că a fost ținut pe pieliță (informat ulterior, 36 ore). Taninuri pregnante, suculență. Un vin atipic, șocant, mai pe hipstereală.
Crama Dagon Clearstone 2020, galben intens, note florale intense, foarte plăcut olfactiv. În gust, virează într-o direcție diferită, de note dulci, fagure, fructe confiate, apoi vanilie. Intens, complex, sofisticat, finețe, rotunjime, dă impresia că ar fi un vin obținut în urma batonajului în baric. A fost unul din cele mai apreciate vinuri.
La final, m-am bucurat că participanții au apreciat calitatea, diversitatea și numărul ridicat de probe degustate.