Sâmedru este patron al iernii pastorale, care a preluat numele și data de celebrare a Sfântului Dumitru, Marele Mucenic de la Salonic din calendarul ortodox, celebrat la 26 octombrie. În ipostaze de sfânt, Sâmedru umblă pe Pământ însoțit adesea de Sângeorz cu care a încheiat un legământ pe viață și pe moarte: Sângiorzul trebuie să înfrunzească codrul până la 23 aprilie, iar Sâmedru să-l desfrunzească până la 26 octimbrie. Practic, împreună cu Sângiorzul împarte anul pastoral în două anotimpuri simetrice: vara între 23 aprilie și 26 octombrie, având ca miez al timpului data de 20 iulie (Sfântul Ilie), și iarna între 26 octombrie și 23 aprilie cu miez al timpului la 16 ianuarie (Sânpetru de iarnă). Dacă Sângiorzul încuie iarna și înfrunzește codrul, Sâmedru încuie vara și desfrunzește codrul.
În creația populară Sâmedru este un bărbat obișnuit, păstor sau crescător de animale, sau un fecior care se transformă pe timpul nopții în porc, simbol zoomorf pentru spiritul grâului.
În mediile pastorale Sâmedru se moștenea din tată în fiu, ca antroponim și patron al casei.
Sărbătoarea de Sâmedru este prefațată de Ajun când se aprind focurile lui Sâmedru. Tot atunci se sărbătoresc Moșii lui Sâmedru când se împart ofrande abundente pentru morți. În această zi se concentrează multe ritualuri (de purificare, de fertilitate, apotropaice, de divinație), practici de pomenire și de îmbunare a sufletelor morților care părăseau mormintele la această dată, de tundere rituală a coamei cailor, pronosticuri pentru iarna deschisă de Sâmedru. De asemenea, această zi e considerată Ziua Soroacelor în care se desfășoară activități social-economice (se încheie vechi înțelegeri și se leagă învoieli noi).
Focul lui Sâmedru este un ceremonial nocturn de înnoire a timpului calendaristic care se desfășoară în ajunul Sâmedrului. Chemarea la ceremonie era făcută de flăcăi care colindau din casă-n casă în ziua de 25 octombrie, strigând: Hai la Focul lui Sâmedru! Cu această ocazie primesc diverse daruri pentru petrecerea nocturnă: covrigi, colaci și fructe.
Aprinderea focului este așteptată cu deosebit interes și de către bătrânii satelor, în special de către femei, care, chiuie și joacă, indiferent de vârstă.
Întreaga suflare a satului participă în jurul unui imens rug funerar aprins de flăcăi. În unele așezări se înfige un brad verde în mijlocul grămezii de lemne și de cetină uscată. După aprinderea focului, de pe coastele dealurilor se rostogolesc roți de car în flăcări pe care se înfășurau paie și se striga: Focul lui Sâmedru!
În jurul focului , întreținut cu lemne uscate, paie și resturi de la melițatul cânepei, se mâncă, se bea, se petrece și, din când în când, se repetă strigătura consacrată momentului. Femeile împart celor prezenți colaci, țuică, fructe (nuci, mere, pere, prune uscate), fetele și băieții sar peste vâlvătaia focului, copiii lovesc tăciunii pentru a produce mai multe scântei.
La plecarea spre case participanții iau tăciuni aprinși pentru a-i arunca pe pășuni, prin grădini și livezi pentru spor și rod bogat în noul an.
Sursa: Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an – dicționar, Editura Fundației Culturale Române, București, 1997, p. 74, 171-172