S-a născut pe 16 aprilie 1886 la Craiova. A urmat Școala Superioară de Agricultură de la Herăstrău pe care a absolvit-o în 1907. Doi ani mai târziu, la recomandarea lui Spiru Haret, este trimis la specializare în Franța unde urmează cursurile Școlii Superioare de Agricultură de la Versailles şi efectuează studii de specializare la celebrele pepiniere Nomblot-Bruneau din Burg-la-Reine.
Revenind în țară, desfășoară activitate didactică în calitate de profesor de științe agricole la Școala Normală „Costache Negri” din Galați (1 aprilie 1911-1 septembrie 1918).
A publicat un ciclu de 4 articole în primul an de apariție al revistei „Viața Agricolă”.
În perioada 1 martie 1919-1 martie 1922 este profesor de viticultură la Școala Națională de Viticultură din Chișinău.
Urmează o perioadă didactică lungă (1 martie 1922-1948) în calitate de profesor de viticultură (1 martie 1922), conferențiar provizoriu (1 aprilie 1922) și conferențiar definitiv (1 martie 1926) la catedra de vinificație și oenologie din cadrul Școlii Superioare de Agricultură Herăstrău.
În perioada 1 aprilie 1922 – 26 octombrie 1926 ocupă funcțiile de inspector și apoi de inspector general al pepinierelor viticole ale statului și școlilor de viticultură.
Devine director și ulterior director general, în perioada 21 octombrie 1926-1 aprilie 1937, al serviciului viticulturii din Ministerul Agriculturii și Domeniilor în care este inclusă și perioada 1931-1932 când a fost secretar general al Ministerului Agriculturii și Domeniilor. În această calitate a depus o intensă activitate organizatorică și a determinat apariția legislației pentru lupta contra extinderii în cultură a hibrizilor direct producători (Legea pentru apărarea viticulturii aprobată prin ÎDR nr. 575/26 martie 1936, delimitând arealele viticole, înființarea pepinierelor viticole, represiunea fraudelor în producerea și comercializarea băuturilor alcoolice.
A reprezentat România la toate manifestările OIV din perioada interbelică.
A înființat revista „România viticolă” pe care a condus-o în perioada 1936-1940.
În perioada 1937-1948 a fost șeful secției de viticultură și pomicultură din cadrul Institutului de Cercetări Agronomice al României. Este creatorul primelor colecții ampelografice din România (Școlii Superioare de Agricultură Herăstrău – 1925), Via Experimentală Pietroasa – 1928). Este creatorul primelor stațiuni viticole experimentale din România (1936 – Drăgășani și Odobești, 1943 – Murfatlar, 1944 – Crăciunelu).
După pensionare lucrează în calitate de cercetător științific al Academiei Române (1950-1955).
Este autorul a peste 400 de lucrări (monografii, tratate, cursuri, referate științifice, broșuri și articole de popularizare). Pentru întreaga activitate desfășurată este considerat părintele viticulturii românești moderne.
Membru de onoare al ASAS (1969) și membru corespondent al AIVV. Distins cu titluri, ordine și medalii românești (Avântul Țării, ordinul „Steaua României” în gradul de cavaler, cu spade, ordinul „Virtutea Militară” cu panglică, Crucea de Război cu baretele Dobrogea, București, Ardeal, ordinul „Coroana României” în gradul de ofițer, Ordinul Muncii, profesor emerit) și străine.
A murit la data de 20 august 1978.
Bibliografie
*** Școala Superioară de Agricultură Herăstrău-București, Institutul de Arte Grafice Bucovina, I. E. Torouțiu, București, 1928
Nicolae Ștefan și colaboratorii, Cartea de aur a slujitorilor horticulturii românești, Editura Agricola, București, 2013, p. 646-647